Ziridava -orașul pierdut al Dacilor între ipoteze și descoperiri

Ziridava, în traducere „oraș pe apă”, reprezintă unul dintre cele mai intrigante și discutate situri ale Daciei antice. Mărturiile despre această cetate provin în principal din lucrarea „Geographia” a renumitului geograf Claudius Ptolemeu, o sursă esențială pentru înțelegerea geografiei antice a Europei. Localizarea exactă a Ziridavei a fost un subiect intens dezbătut în cercurile istorice și arheologice, fiind plasată în diverse locații de-a lungul vremii.

Vasile Pârvan, unul dintre cei mai importanți istorici și arheologi români, a analizat datele furnizate de Ptolemeu în lucrarea sa „Getica”, concentrându-se pe localitățile menționate de acesta în Dacia. Vasile Pârvan a adoptat o identificare inițială făcută de Karl Wilhelm Ludwig Müller și Christian Matthias Theodor Mommsen, plasând Ziridava în vestul extrem al Daciei, către Tisa mijlocie, identificând-o ipotetic cu localitatea Cenad de astăzi, pe malul stâng al Mureșului.

În paralel, la Cladova, în județul Arad, descoperirea unor cărămizi romane ștampilate a sugerat posibilitatea ca acest loc să fie situl Ziridavei. Pascu G. Hurezan a raportat și descoperirea unui nou inel sigilar în aceeași zonă, adăugând o nouă piesă în puzzle-ul localizării Ziridavei.

Ion Horatiu Crișan, un alt istoric și arheolog de seamă, a sugerat, bazându-se pe alte cercetări, că Ziridava lui Ptolemeu ar putea fi identificată cu „Șanțu Mare” din localitatea Pecica, deși această teorie nu a fost susținută de dovezi epigrafice.

Citește și Bătălia de la Sarmizegetusa: Asediul capitalei dacilor și ultima mare cucerire a Imperiului Roman

Un studiu mai recent exclude însă posibilitatea ca Ziridava să fie identificată cu așezarea de la „Șanțu Mare”, Pecica. După analiza meticuloasă a informațiilor disponibile, s-a sugerat că Ziridava ar putea fi situată pe dealul Cetățuie din arealul satului Ardeu, în comuna Balșa, județul Hunedoara. Această nouă localizare aduce în discuție noi perspective asupra structurii și organizării cetăților dacice.

Cetățile dacice, repere ale puterii și culturii dacilor, erau așezări fortificate, adesea amplasate strategic pe înălțimi pentru a controla rutele importante și pentru a se apăra împotriva invaziilor. Ele serveau ca centre de comandă, locuri de cult și zone comerciale. Sarmizegetusa Regia, de exemplu, capitala Daciei pre-romane, era un astfel de centru cultural și politic vital.

Cetățile, construite cu măiestrie din piatră și lemn, reflectă un nivel avansat de inginerie și arhitectură. Sistemele lor de apărare, complexe și sofisticate, erau adaptate peisajului montan. În interiorul acestor cetăți, viața se desfășura în jurul templelor, atelierelor, locuințelor și piețelor, toate fiind martori ai unei societăți bine organizate și dinamice.