Poeme eminesciene în interpretarea studenţior de la UNATC la ICR Istanbul, „Maratonul de Lectură” iniţiat de ICR Lisabona, proiecţie de artă modernă la Londra, expoziţie de fotografie cu Valea Jiului la Viena sunt câteva dintre evenimentele organizate cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, 15 ianuarie, de reprezentanţele Institutului Cultural Român, informează Institutul Cultural Român.
Ziua de 15 ianuarie a fost declarată Ziua Culturii Naţionale, marcând astfel şi data naşterii poetului Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889).
BRUXELLES: Răzvan Popovici, despre muzicianului român Vladimir Mendelssohn
O înregistrare video, care constă în prezentarea unui scurt portret al muzicianului român Vladimir Mendelssohn, va fi promovată sâmbătă, 15 ianuarie, pe reţelele de socializare ale ICR Bruxelles. Materialul video conţine mărturia muzicianului Răzvan Popovici, care l-a cunoscut îndeaproape, având o colaborare intensă, precum şi o înregistrare cu prestigiosul cvartet „George Enescu”, din care Vladimir Mendelssohn a făcut parte.
BUDAPESTA: Lansări de carte românească
Volumele „Povestitori şi repertoriu narativ în comunităţile româneşti contemporane, din Câmpia Ungară” de Mihaela Bucin şi „Reforma la români – Un fenomen de transfer cultural în secolele XVI – XVII” de Nagy Levente au fost lansate, în prezenţa autorilor, vineri, în sala de ceremonii a Ambasadei României la Budapesta, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale. Ambele personalităţi sunt promotori culturali şi formatori de opinie în Szeged, respectiv Budapesta, în mediul intelectual, academic şi românesc.
CHIŞINĂU: Recital de pian, concert de muzică folk, lansări de carte
Recital de pian şi voce susţinut de soprana Alexandra Coman şi pianistul Iosif – Ion Prunner va avea loc la Palatul Republicii din Chişinău pe data de 15 ianuarie. Concertul cuprinde un recital de muzică românească susţinut de soprana Alexandra Coman şi pianistul Iosif – Ion Prunner, ce va include creaţii ale unor compozitori de pe ambele maluri ale Prutului.
Manifestarea omagială „Al meu nume o să-l poarte…” va fi organizată în data de 15 ianuarie, de ICR Chişinău, Centrul Academic Internaţional „Eminescu”, Academia de Ştiinţe a Moldovei, Biblioteca Municipală „B.P. Haşdeu” şi Institutul de Filologie Română „B.P. Haşdeu”, şi se va desfăşura la Centrul Academic Internaţional „Eminescu” din Chişinău. Evenimentul va fi transmis în mediul online începând cu orele 12.00.
Citește și Marta Petreu, câștigătoarea ediției a XXXI-a a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia
Va fi lansat volumul „Maladia lui Eminescu şi maladiile imaginare ale eminescologilor”, ediţia a II-a, Ed. Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă, Buc., 2021, coordonatori ai ediţiei: acad. Eugen Simion, acad. Irinel Popescu, preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale din România în prezenţa acad. Irinel Popescu şi a prof. univ. Pompiliu Crăciunescu. Volumul „Opera Omnia. I.L.Caragiale” – ediţia a II-a, editura Vasiliana din Iaşi, 2021, va fi lansat vineri, 14 ianuarie 2022, ora 11.00, în sala mare a Bibliotecii Naţionale din Chişinău. Prezintă îngrijitorul ediţiei prof.univ. Catalin Bordeianu, direcor adjunct al ICR Chişinău.
Concert de muzică folk pe versuri de Mihai Eminescu, susţinut de cantautorii Maria Mocanu, Anatol Rudei şi Victor Buriuană, şi recital de poezie susţinut de elevii liceului „Mihai Eminescu” din Chişinău. Evenimentul va avea loc în incinta Bibliotecii municipale „B.P. Hasdeu” sâmbătă, 15 ianuarie, ora 15.00.
ISTANBUL: Poeme eminesciene în interpretarea studenţior de la UNATC
Sâmbătă, pe conturile de Facebook şi Youtube ale ICR Istanbul, va fi postat un film în care studenţi ai UNATC, secţia Actorie, vor interpreta poeme scrise de Mihai Eminescu. „La Steaua”, „Ce te legeni codrule”, „Revedere”, „Dorinţă” şi „Iubind în taină”, vor fi recitate de Valentina Boldurescu, Teodora Crişan, Ciprian Chiujdea, Bianca Archip şi Radu Ştefan Bănică, într-un concept de Ştefana Samfira. Filmul a fost realizat special pentru ICR Istanbul şi va fi subtitrat în limba turcă.
LISABONA: Poeme de Mihai Eminescu, recitate de tineri din Portugalia
Lecturi din poeme de Mihai Eminescu, figurând în volumul „Revedere”, apărut în 2005 la editura Evoramons în traducerea Doinei Zugrăvescu, vor fi susţinute în cadrul tradiţionalului proiect „Maratonul de Lectură”, iniţiat de ICR Lisabona şi Ambasada României în Republica Portugheză. Evenimentul va fi prezentat sâmbătă, pe conturile de socializare ale celor două instituţii. Invitaţia de a participa la „Maratonul de Lectură” se va îndrepta către tineri din Portugalia şi îl va avea drept protagonist principal pe eminentul lusitanist Dan Caragea, care va recita câteva strofe din poemul „Luceafărul”, în propria traducere.
Citește și Proiecții speciale de filme românești la cinematecile din Israel, în ianuarie 2022
În materialul video prezentat, se vor regăsi o serie de materiale documentare din arhiva Muzeului Naţional al Literaturii Române. „Maratonul de Lectură”, devenit deja o tradiţie în spaţiul lusitan, a fost organizat pentru prima dată în anul 2017, cu titlul „Lisabona citeşte româneşte“, adunând un număr record de participanţi. Acest fapt a dus la continuarea proiectului în anii următori, sub diverse forme şi tematici.
LONDRA: Proiecţie de artă modernă şi recitalul copiilor dedicat lui Eminescu
O serie de lucrări de artă românească modernă vor fi proiectate pe faţada clădiri Institutului Cultural Român din Belgrave Square, nr 1. Selecţia curpinde lucrări reprezentative din patrimoniul Muzeului Naţional de Artă al României, partenerul instituţional al proiectului. În centrul Londrei, într-o manieră inedită, sunt aduse lucrări semnate de Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ioan Andreescu, Ştefan Luchian, Theodor Pallady, Gheorghe Petraşcu sau Ştefan Dimitrescu, iar lista completă se regăseşte pe paginile de Facebook a ICR Londra şi ale Muzeului Naţional de Artă al României.
Proiecţia a avut loc vineri, ora locală 18.00, timp de două ore. Filmul-colaj realizat de ICR Londra va fi distribuit pe pagina de Facebook şi pe canalul de YouTube sâmbătă, 15 ianuarie, ora locală 10.00. Copiii care au participat la acest proiect au finalizat cursul de limba română pentru străini organizat de ICR şi de ICR Londra în 2021, cursurile urmând a fi reluate în acest an.
MADRID: Lectură continuă din poezia lui Mihai Eminescu
O sesiune de lectură continuă a operei poetice a lui Mihai Eminescu a avut loc vineri, între orele 15.00 – 20.00, în sala de conferinţe a ICR Madrid. Lecturile vor fi transmise pe reţelele de socializare ale ICR Madrid, unde vor fi publicate, de asemenea, materiale primite de la cei interesaţi, conţinând lecturi înregistrate din opera lui Eminescu. Publicul va putea viziona toate traducerile din opera lui Eminescu, prezente în biblioteca ICR Madrid, şi diferite ediţii ale volumelor publicate în limba română, inclusiv „Caietele”, publicate de Academia Română prin prezentarea unor imagini relevante, pentru a cunoaşte astfel amploarea operei eminesciene.
NEW YORK: Sanda Weigl o readuce pe Maria Tănase peste Ocean
În premieră, sub titlul „I Still Believe in Magic. Sanda Weigl does Maria Tănase”/ „Eu tot cred în farmece. Sanda Weigl cântă Maria Tănase”, reprezentanţa din New York prezintă o producţie video originală, care evocă una dintre marile întâlniri culturale româno-americane, aceea dintre o cântăreaţă excepţională şi un oraş excepţional. Materialul, de 20 de minute, va fi difuzat pe canalele social media ale Institutului, Facebook, Instagram, YouTube, începând cu 15 ianuarie, ora 21.00 a României.
Citește și Nicolae Ciucă: Ziua Culturii Naționale ne reamintește cine suntem
După decenii în care expresivul pavilion românesc ridicat în Flushing, Queens şi rezonanţele când aprige, când exuberante, când sfâşietoare ale melodiilor Mariei Tănase au dispărut de mult, solista româno-americană Sanda Weigl şi muzicienii nipono-americani Shoko Nagai (pian), Stomu Takeishi (bas), Satoshi Takeishi (percuţie) încearcă să readucă spiritul marii artiste în inima metropolei newyorkeze.
ROMA: Expoziţia „Camilian Demetrescu – Genesi 1969-2012” şi pianista Naomi Handaric în concert
În Galeria de Artă a Academiei di Romania din Roma poate fi vizitată, între 12 şi 31 ianuarie 2022, expoziţia „Camilian Demetrescu – Genesi 1969-2012”. Evenimentul curatoriat de arh. Cornelia Bujin, este organizat de ICAS – Intergruppo Parlamentare Cultura Arte e Sport, Accademia di Romania in Roma, Camera Deputaţilor din Parlamentul Italiei, Asociaţia culturală şi spirituală Camilian Demetrescu, în colaborare cu Galleria Nazionale di Arte Moderna e Contemporanea di Roma. Sâmbătă, ora 19:00, în Sala de concerte a Accademia di Romania, alături de Conservatorul de Muzică „Santa Cecilia”, în parteneriat cu cluster-ul EUNIC Roma, are loc o întâlnire, în cadrul stagiunii 2021-2022 a proiectului EUROPA IN MUSICA, a cluster-ului EUNIC Roma. Concertul este susţinut de tânăra pianistă de origine română Naomi Handaric, care va prezenta piese de George Enescu, Ludwig van Beethoven, Robert Schumann, Frédéric Chopin şi Serghei Rahmaninov.
STOCKHOLM: Recital de muzică şi poezie românească, în Suedia
Violoncelistul suedez Magnus Lanning şi actorii de origine română Lucian Muscurel şi Luiza Stănescu au fost protagoniştii unui evenimentul organizat la sediul ICR Stockholm. Recitalul de muzică şi poezie românească, tradusă în limba suedeză, a fost organizat vineri, de la ora 18.00, de ICR Stockholm şi Ambasada României în Regatul Suediei, pentru a sărbători Ziua Culturii Naţionale. Cu această ocazie, publicul va putea vizita expoziţia retrospectivă „Spiritualizarea acuarelei”, semnată de Ligia Podorean-Ekström, deschisă în spaţiile expoziţionale ale ICR Stockholm până pe 20 ianuarie.
TEL AVIV: Celebrarea Zilei Culturii Naţionale şi 15 ani de la aderarea României la UE
Ziua Culturii Naţionale şi cei 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană sunt marcate de ICR Tel Aviv, în colaborare cu Ambasada României în Statul Israel şi Conservatorul Israelian, printr-un eveniment concept semnat de Ethan Schmeisser, pianist şi dirijor israelian de origine română, actualmente director artistic al Operei Naţionale din Bucureşti. Recitalul de marţi, ora 19:00, din Sala Stricker a Conservatorului Israelian a fost susţinut de sopranele Shiri Magar şi Mirela Grădinaru, alături de baritonul Ionuţ Pascu, acompaniaţi de Ethan Schmeisser. ICR Tel Aviv va organiza şi un eveniment literar de excepţie, „Eminescu şi spiritul Junimii în climatul epocii. Întâlnirea cu Moses Gaster”. Manifestarea din 16 ianuarie 2022, ora 17:00, de la sediul reprezentanţei va fi moderată de Cleopatra Lorinţiu.
VARŞOVIA: Traducători, ghizi turistici şi oameni de cultură polonezi promovează România
Un montaj ce constă în declaraţii ale unor traducători, ghizi turistici şi oameni de cultură polonezi despre ce a însemnat pentru ei întâlnirea cu România şi cultura sa va fi difuzat sâmbătă, 15 ianuarie, pe reţelele de socializare ale ICR Varşovia. Declaraţiile vor fi susţinute de cunoscători ai culturii româneşti, ai limbii române şi au o bogată activitate de promovare a ţării noastre în Polonia. Invitati: Michal Torz – jurnalist la Televiziunea Poloneză TVP, redactor la pagina de web www.wrumunii.pl, precum şi autorul ghidului de călătorie „W Rumunii”; Joanna Suciu – redactor la pagina de web www.podrozegazeta.pl; Agnieszka Krawczyk – autoarea cărţii „Rumunia, albastru, ciorba, i wino”; Michal Sowa – vicepreşedintele Asociaţiei Româno-Poloneze de la Cracovia, preşedintele Clubului „Drum Bun” şi proprietarul localului cu specific românesc „Kornet Drum Bun” din Cracovia; Joanna Kornas – Traducător a mai multor cărţi din română în poloneză.
VENEŢIA: „Darul aripilor”, documentar despre sculptorul Pavel Bucur
Reprezentanţa difuzează pe pagina de Facebook, documentarul „Darul Aripilor” (r. Corina Voicu), despre viaţa şi creaţia artistică a regretatului sculptor Pavel Bucur (1945 – 2016), cu ocazia Zilei Culturii Naţionale. Născut la Bistriţa in 1945, Pavel Bucur este cunoscut pentru Monumentul Tineretului de la Straja, impresionanta lucrare ”innaripata” care, fără soclu, măsoară 38 metri, fiind, după Statuia Libertăţii, cel mai inalt monument din lume. Este construită din bronz, pe malul Canalului Dunăre-Marea Neagră. Evenimentul deschide seria online dedicată artiştilor români a căror viaţă şi operă este legată de Italia.
VIENA: Valea Jiului, în 25 de fotografii prezentate de Mădălin Mărienuţ
Fotograful Mădălin Mărienuţ, lector univ. dr. la Facultatea de Arte şi Design a Universităţii de Vest din Timişoara, va expune proiectul de fotografie „Wounded Light” la Galeria ICR Viena. Expoziţia cuprinde 25 de fotografii care prezintă imaginea actuală a zonei industriale din Valea Jiului, demersul fiind un rezultat al documentării fotografice din perioada 2020 – 2021.
Vernisajul va avea loc joi, 20 ianuarie, ora 19.00, cu participarea artistului, care va prezenta proiectul în limba engleză alături de fotograful documentar Ciprian Hord. În acest context, va fi lansat albumul omonim bilingv, prefaţa fiind semnată de Florin Oprescu, lector dr. la Institutul de Romanistică al Universităţii din Viena, iar traducerea în limba engleză fiind realizată de Luca Mixich. Proiectul este organizat de Institutul Cultural Român de la Viena, în parteneriat cu Ambasada României în Republica Austria şi Universitatea de Vest din Timişoara şi marchează Ziua Culturii Naţionale.
Expoziţia „Wounded Light” va fi deschisă publicului în perioada 20 ianuarie – 25 februarie 2022. Intrarea este liberă.