IICCMER anunță organizarea unor serii de evenimente, atât în București, cât și la Râmnicu Sărat, pentru a marca ,,Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989″

IICCMER anunță organizarea unor serii de evenimente, atât în București, cât și la Râmnicu Sărat, pentru a marca ,,Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989″.

  • Declararea zilei de 9 martie ca fiind ,,Ziua deţinuţilor politici anticomunişti din perioada 1944-1989″ a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 22 noiembrie 2011;
  • În registrele IICCMER există 76.000 de fișe matricole penale ale deținuților politici. Pornind de la numărul acestora și coroborându-l cu alte surse de arhivă, lucrări de memorialistică și bibliografia de specialitate, se estimează că numărul deținuților politici din România comunistă a fost de circa 150.000;
  • În această perioadă, regimul comunist a epurat mare parte din elita țării;
  • În timpul regimului comunist, în România au existat 44 de penitenciare principale şi 72 de lagăre de muncă forţată destinate deţinuţilor politici;

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, în parteneriat cu Primăria Municipiului Râmnicu Sărat, anunță că vor marca Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989, printr-o serie de evenimente ce vor avea loc la Râmnicu Sărat, în intervalul 9 – 10 martie.

Programul manifestărilor:

Joi, 9 martie:

Ora 12.00: Ceremonie religioasă la crucea din incinta fostei închisori şi depunerea de coroane în incinta Penitenciarului Râmnicu Sărat. În același timp, din partea IICCMER se va depune o coroană și la Monumentul Aripi din București.

Ora 13.00: Alocuțiuni ale reprezentanților autorităților publice de la nivel central și local (Primăria Municipiului Râmnicu Sărat).

Ora 14.00:  2 conferințe în paralel, astfel:

  1. Liceul Teoretic Ștefan cel Mare – Viața și moartea în „Închisoarea tăcerii” de la Râmnicu Sărat (1947-1963) (dr. habil. Cosmin Budeancă, expert IICCMER);
  2. Colegiul Național Alexandru Vlahuță – Corneliu Coposu: detenția în închisoarea de la Râmnicu Sărat (drd. Victor Sămărtinean, expert IICCMER);

Ora 17.00: Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat – Prezentarea volumului monografic Închisoarea de la Râmnicu Sărat în sistemul penitenciar românesc (1862-1947), autor Marius Neculae, lucrare cofinanțată de IICCMER și Primăria Municipiului Râmnicu Sărat, care urmează să apară la editura Polirom din Iași.

Ora 18.00: Foaierul Centrului Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat – vernisarea expoziției „Romlag”, realizată de  Muzeul Ororilor Comunismului din România (invitat: Alexandru Groza, directorul MOCR).

Vineri, 10 martie:

Ora 11.00: – 2 conferințe în paralel, astfel:

  1. Liceul Teoretic Ștefan cel Mare  – Corneliu Coposu: detenția în închisoarea de la Râmnicu Sărat (drd. Victor Sămărtinean, expert IICCMER);
  2. Colegiul Național Alexandru Vlahuță – Viața și moartea în „Închisoarea tăcerii” de la Râmnicu Sărat (1947-1963), – dr. habil. Cosmin Budeancă, expert IICCMER;

Citește și Parteneriat între Muzeul Vrancei şi IICCMER

,,Abuzurile, chinurile și constrângerile suferite de miile de deținuți politici, dar și de familiile acestora nu pot fi uitate. Trebuie să aducem în fața publicului tânăr toate actele de cruzime realizate de regimul comunist, pentru a înțelege că acesta nu a însemnat doar anularea libertății, a drepturilor fundamentale ale omului și constrângerile economice la care a fost supusă populația, mai cu seamă în perioada ceaușismului târziu. Începând din toamna acestui an, vom avea încă un instrument pentru a aduce în atenția tinerilor această perioadă sumbră din istoria recentă a României. Mă refer aici la introducerea în programa școlară a disciplinei „Istoria comunismului în România”, materie ce va deveni obligatorie pentru elevii de liceu. IICCMER  va continua să inițieze, în permanență, acțiuni și proiecte care să pună sub lupă și să expună radiografia răului totalitar’’ – a declarat  Prof.univ.dr. Florin-Daniel Șandru, Președinte executiv IICCMER.